In ultimul weekend de vacanță și inceput cald de toamnă cu muzică medievală pe Valea Hârtibaciului, la Alțâna, într-un loc deosebit, la “Șura lui Ștefi”.
Presa sibiană avea să spună după acest concert:
“…Grupul muzical Truverii a găsit în „Şura lui Ştef” cadrul potrivit pentru a susţine un minunat concert de muzică europeană veche care i-a încântat pe cei prezenţi. Cei cinci componenţi ai grupului au cucerit repede inimile spectatorilor cu cântecele lor deosebite, pline de muzicalitate, interpretate la instrumente nemaivăzute până acum în Alţîna.
… Minunata seară muzicală a fost încheiată cu o gustoasă cină oferită de gazdă. Înainte de a începe concertul, un miel întreg şi-a găsit culcuş într-un ceaun în care a fiert încet răspândind în jur miresme minunate. A fost un schimb avantajos pentru toţi. Alţînărenii au fost încântaţi de muzică, Truverii de tocană.”
I.Bârsan – Revista TRIBUNA – 13.09.2011
Video (c) Daniel Secarescu




